- Nu pot să învăț, deși crede-mă că vreau. M-am apropiat de el. - Dar fabula nu-i chiar așa de grea - i-am spus eu. - Ba e foarte grea. - Mie, dimpotrivă, mi s-a părut chiar foarte ușoară; și ascultând-o pe mama dumitale adineauri când ți-o citea, cred că am învățat-o. Începu să zâmbească neîncrezător. - Vrei să ți-o spun? - Ce să-mi spui, că nu se poate? - Ba se poate; vrei să încerc? Ia cartea. El luă din nou cartea, iar eu am început să-i spun fabula pe dinafară; n-a fost nevoie să mă corecteze decât de vreo trei — patru ori. - Cum ai făcut ca s-o înveți? - Am ascultat-o pe mama când ți-o citea, dar am ascultat-o cu atenție, fără să mă uit la ce se întâmplă în jurul nostru! Se roși și plecă ochii, apoi, după o clipă, zise: - Acum înțeleg cum ai ascultat și voi încerca să ascult și au ca tine; dar cum ai făcut să ții minte toate cuvintele astea, care mie mi se amestecă în cap? -Într-adevăr, cum? Nu prea știu nici eu, căci nu mă gândisem la asta; totuși încercai să-1 lămuresc, lămurindu-mă totodată și pe mine. -Despre ce este vorba in fabula asta? spusei eu. Despre o oaie. Încep să mă gândesc la oi. După aceea mă gândesc la ce fac oile: "Niște oi stăteau la adăpost în țarc". Văd oile culcate și dormind în țarc, deoarece sunt la adăpost, și văzându-le, nu le mai uit. - Bine — zise el - le văd și eu: "Niște oi stăteau la adăpost în țarc". Văd și albe și negre; văd și oi și miei. Văd chiar țarcul; e făcut din nuiele împletite. - Atunci n-o să-1 mai uiți? - Nu. - De obicei, cine păzește oi? - Câinii. - Când n-au nevoie să păzească oile, pentru că sunt în siguranță, ce fac câinii? - N au nimic de făcut. - Atunci pot să doarmă; spunem deci: "Câinii dormeau". - Așa e! Ce ușor îmi vine acuma! - Nu-i așa că-ți vine foarte ușor? Acum să trecem la altceva. Afară de câini, cine mai păzește oile? - Ciobanul. - Când oile sunt în țarc, ciobanul n-are nici o treabă. Ce face el atunci? - Cânta din fluier. — ÎI vezi? - Da. - Unde-i? - La umbra unui ulm înalt. - E singur? - Nu, mai sunt și alți ciobani, vecinii. - Atunci, dacă vezi oile, țarcul, câinii și ciobanul, nu poți spune pe de rost, fără greșeală, începutul fabulei? - Ba cred că acum pot. - Hai încearcă! Auzindu-mă vorbind astfel și explicându-i cât de ușor putea fi învățată o lecție care la început părea atât de grea, Arthur mă privi cu emoție și teamă, de parcă nu avea încredere în ceea ce îi spuneam; totuși, după câteva clipe de șovăire, se hotărî: - Niște oi stăteau la adăpost într-un țarc"... uite c-o știu! strigă el bătând din palme. Și n-am făcut nici o greșeală. - Vrei să înveți acum și restul fabulei tot așa? - Da, cu tine sunt sigur c-o învăț. Vai ce bucuroasă are să fie mama!